Banca centrală din Ungaria este investigată de poliție, după un control de audit

Banca centrală din Ungaria este investigată de poliție, după un control de audit
Publicat: 21/02/2013, 20:02
Actualizat: 12/02/2016, 12:56

Banca centrală din Ungaria este investigată de poliție, după un control de audit potrivit căruia reprezentanții instituției financiare au oferit în mod ilegal informații Fondului Monetar Internațional și nu au respectat regulile de păstrare a datelor, transmite Bloomberg.

Divizia pentru corupție și delicte economice a poliției de Budapesta a deschis o anchetă referitoare la abuz de autoritate și alte delicte, a anunțat biroul de presă al instituției.

Banca centrală a respins într-un comunicat constatările auditului și este „nedumerită” de investigație.

Premierul Viktor Orban, care va numi săptămâna viitoare un nou președinte al băncii centrale, a încercat fără succes să îl determine pe actualul șef al instituției, Andras Simor, să se retragă înainte de expirarea mandatului său, pe 3 martie.

Guvernul a criticat politica monetară a băncii centrale, pentru că nu face suficient pentru stimularea creșterii economice, în timp ce instituția a susținut că măsurile guvernului au contribuit la intrarea în recesiune.

„Biroul de stat pentru audit a notificat autoritățile relevante în privința constatărilor sale, dar nu a făcut plângeri împotriva băncii centrale”, a anunțat joi autoritatea.

Partidul de guvernământ Fidesz vrea să îl convoace pe Simor la o audiere parlamentară, pentru a discuta concluziile controlului de audit, potrivit agenției de presă MTI.

Biroul de audit, instituție de stat independentă, este condusă de un fost parlamentar al Fidesz, numit de premierul Orban în 2010.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce...
„Nu mai mâncați pepene verde!” MOTIVELE pentru care este contraindicat, potrivit experților în medicină
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Un tânăr de doar 20 de ani s-a înecat la Costinești! Bărbatul a ignorat steagul...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
NU MAI POȚI avea permis dacă nu treci testul. Anunț de la Guvern astăzi, 6...
Grecia, dincolo de agitația turistică. Locurile în care te poți bucura de o vacanță unică
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Forme ciudate au fost descoperite în atmosfera superioară a Pământului
×